Grup Serban Holding atrage 12,7 milioane de lei de la investitori si are in plan listarea la bursa la inceputul anului 2022

Data: 09/12/2021



Bacău, 9 decembrie 2021 – Grup Șerban Holding (simbol bursier GSH), companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură, anunță închiderea cu succes, încă din prima zi, a plasamentului privat pentru acțiunile sale, în urma căruia a atras suma de 12,7 milioane de lei de la investitori. Suma atrasă va fi utilizată pentru planurile de extindere a afacerilor grupului la nivel național. Grupul are în vedere listarea acțiunilor sale pe piața AeRO a Bursei de Valori București la începutul anului 2022. Plasamentul privat a fost intermediat de TradeVille, în timp ce Cornerstone Communications a asistat compania în calitate de Consultant Autorizat.

„Când am pornit motoarele afacerii în anul 1994, dorința mea era să fac agricultură de calitate în România. 27 de ani mai târziu, Grup Șerban Holding este un grup de firme format din peste 400 de angajați și axat pe furnizarea de produse și servicii de calitate în domenii, precum agricultură, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie sau alimentație publică. În tot acest timp am investit constant în creșterea și diversificarea activității noastre pentru a construi un brand de încredere pentru România și nu numai. Prin închiderea cu succes a plasamentului privat și listarea planificată pe piața AeRO a Bursei de Valori București pentru începutul anului viitor, afacerile din cadrul grupului nostru intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată proiectelor noastre și abia așteptăm să începem călătoria Grup Șerban Holding la bursă”,

- Nicolae Șerban, fondator Grup Șerban Holding.

Grup Șerban Holding și-a început activitatea în anul 1994, în Onești. În prezent, afacerile grupului sunt extinse pe mai multe direcții de dezvoltare, precum agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban, distribuție și transport.

În cadrul plasamentului privat care a început în data de 8 decembrie un total de aproape 6 milioane de acțiuni au fost vândute investitorilor la un preț de 2,12 lei pe acțiune.

„Ne bucurăm de succesul înregistrat astăzi, deoarece piața de capital reprezintă un nou element de dezvoltare a afacerilor grupului. Avem planuri ambițioase de creștere a dimensiunii Grup Șerban Holding și având alături de noi investitorii BVB suntem optimiști că le vom putea îndeplini. Totodată, suntem un grup care este la curent cu cele mai noi tehnologii și tendințe în domeniul agriculturii sustenabile, fiind axați pe realizarea de activități agricole durabile, precum rotația culturilor, utilizarea tehnologiei no-till – lucrări minime ale solului, compostarea, captarea carbonului și respectiv utilizarea redusă a îngrășămintelor chimice. Având la bază aceste principii ne dorim ca în următorii zece ani să realizăm investiții de până la 250 milioane de lei în extinderea suprafețelor agricole, fermei avicole, sistemelor de irigații, facilităților de producție, precum și a capacităților de depozitare”,

- Ovidiu Bucătaru, CFO al Grup Șerban Holding.

Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale grupului – investiții în sisteme de irigații, dezvoltarea legumicolă în rotație cu cultură mare, dezvoltarea practicilor de agricultură regenerativă, dezvoltarea capacităților de depozitare, dezvoltarea de cantități de depozitare în condiții de temperatură și umiditate controlată pentru legume, extinderea suprafețelor de creștere de păsări și achiziția unei noi linii de panificație și lansarea de noi produse de panificație proprii.

„Agricultura și domeniul alimentar sunt în acea sferă a activităților economice esențiale în care România poate străluci dacă are companii bine organizate și finanțate. Un exemplu elocvent în acest sens o reprezintă Grup Șerban, un holding agricol care dovedește că, prin integrarea pe verticală și orizontală, potențialul agricol imens al țării noastre poate fi atins într-un orizont de timp mai apropiat decât am crede. Sunt bucuros că GSH a ales piața de capital din România ca factor de diversificare a surselor de finanțare și că a făcut acest pas împreună cu TradeVille. Este o companie deosebită și le mulțumesc investitorilor care au avut înțelepciunea să participe prin intermediul TradeVille la un nou plasament privat de succes”,

- Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct în cadrul TradeVille, brokerul care a intermediat plasamentul Grup Șerban Holding.

În anul 2020, Grup Șerban Holding a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24 milioane de lei. Pentru anul 2021, grupul estimează venituri la nivel consolidat de 330 milioane de lei și un profit net de 24,6 milioane de lei.

Despre Grup Șerban Holding

Grup Șerban Holding este un grup de firme cu capital românesc, în plină expansiune, care și-a început activitatea în Onești, în 1994. Structura grupului este integrată și are următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban), distribuție și transport. Misiunea grupului de firme Șerban Holding este aceea de a oferi partenerilor produse și servicii de calitate, de a crea un mediu unde angajații să își poată valorifica la maxim potențialul, și de a dezvolta un brand de încredere pentru România și nu numai.

Despre TradeVille

TradeVille este un broker cu prezență activă de peste 26 de ani pe piața de capital din România și oferă clienților de retail acces facil și rapid la instrumentele financiare listate la Bursa de Valori București și pe marile burse internaționale. În 2020, TradeVille a intermediat peste 50% din ofertele primare de vânzare de tip „plasament privat” de acțiuni și obligațiuni corporative, cu o rată de succes de 100%, pentru companii din diferite industrii. În 2021, TradeVille a primit din partea Bursei de Valori București cele mai multe trofee la ceremonia de premiere a performanțelor bursiere: Participantul anului 2020 pe segmentul de retail și Intermediarul companiilor antreprenoriale la BVB în 2020 pe segmentul de obligațiuni.

Despre Cornerstone Communications

Cornerstone Communications este o firmă de tip boutique cu sediul în București, specializată în relații cu investitorii și servicii de consultanță pentru piața de capital. Compania furnizează servicii integrate de comunicare și consultanță companiilor care sunt deja listate pe Bursa de Valori București, precum și afacerilor antreprenoriale care doresc să atragă finanțare prin piața de capital românească. Cornerstone Communications este de asemenea Consultant Autorizat pentru piața AeRO a BVB.


Tranzactiile cu instrumente financiare presupun riscuri specifice, incluzand, fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Pentru instrumentele financiare denominate in alta moneda decat cea a statului de rezidenta a investitorului, randamentul poate creste sau scadea in functie de fluctuatiile monedei. Performantele anterioare nu reprezinta un indicator fiabil al performantei viitoare.

S.S.I.F. TradeVille S.A. faciliteaza accesul la servicii de investitii financiare in legatura cu contracte pentru diferente (CFD), fiind Introducing Broker pentru brokerul pentru CFD-uri: IG Europe GmbH. CFD-urile sunt instrumente complexe si au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 74% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci cand tranzactioneaza CFD-uri cu acest furnizor.

S.S.I.F. TradeVille S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, Bucuresti, Romania, cod postal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57 / +40 21 318 75 26, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)